„Am prostată”: e motiv de îngrijorare?

Cam toţi bărbaţii se tem de cancerul de prostată – şi cel mai frecvent auzi câte un bărbat trecut de tinereţe spunând trist: „E greu, dom’le…Am prostată!”… E oare motiv de îngrijorare?

Să lămurim o chestie: noi, toţi bărbaţii, avem prostată. Face parte din anatomia (structura) normală a bărbatului. Aşa cum femeile au sâni şi ovare şi vagin, bărbaţii au penis şi testicule şi prostată. Doar pentru că nu se vede, nu înseamnă că nu există.

Prostata intervine, pe scurt, în ejaculare. Da, domnilor, fără prostată aţi ejacula mai puţin (prostata secretă cam 50% din lichidul care intră în compoziţia spermei), mai greu (conţine fibre musculare care ajută la evacuarea spermei) iar spermatozoizii dvs. ar supravieţui mai puţin (lichidul prostatic alcalinizează sperma, fapt care asigură supravieţuirea spermatozoizilor în mediul acid din vagin).

Prostata începe să crească undeva în jur de 30 de ani, aşa încât 50% din bărbaţi au prostata crescută la 50 de ani şi 75% – la 80 de ani. Creşterea poate fi simptomatică sau nu, poate fi lentă sau rapidă, şi poate fi benignă („hipertrofie prostatică benignă” sau „adenom prostatic”) sau malignă („adenocarcinom prostatic” sau „cancer de prostată”).

Indiferent de cauze, creşterea prostatei (vezi foto) ajunge, uneori, mai devreme sau mai târziu, să provoace o serie de simptome. Cea mai mare parte a lor, sunt simptome urinare:

•  jet urinar mai slab („scapă pipi pe pantof”)
• urinat prelungit/des / incomplet
• jenă la urinat (usturime, durere şamd)
• urinat frecvent, inclusiv noaptea
• incontinenţă („scapi pipi pe tine” / „nu te poţi abţine”)

Simptomele pot fi controlate, există medicamente care reduc dimensiunea prostatei sau încetinesc creşterea ei, există tehnici chirurgicale („operaţii”) non-invazive (adică, care nu vatămă mai deloc organismul) după care poţi pleca în câteva ore acasă, pe propriile picioare – toate acestea pentru a asigura confortul şi controlul simptomelor neplăcute datorate prostatei.

Există trei instrumente prin care se poate evalua prostata:

• tuşeul rectal (deşi unii domni au reticenţe)
• ecografia pelvină (care are avantajul că poate evidenţia creşterea prostatei; dar are dezavantajul că investighează doar forma, nu şi funcţia acesteia)
• markerii tumorali.

Ecografia pelvină (sau strict prostatică) poate identifica o prostată crescută de volum. Dar nu poate preciza dacă creşterea este malignă (cancer) sau benignă (mai mult sau mai puţin normală). Şi, iarăşi, are un alt viciu: poate exista un cancer, o creştere malignă, care să nu fie suficient de voluminoasă încât să se poată distinge ecografic.

Markerii tumorali (PSA – antigenul prostatic, şi fracţia lui liberă – fPSA sau free-PSA) sunt ceva mai specifici, DAR şi ei se vor interpreta în funcţie de simptome. În general, creşterea PSA sugerează posibilitatea unui cancer prostatic.

Putem avea însă creşteri false (de exemplu, în cazul hipertrofiei benigne, sau în cazul unei infecţii a prostatei (prostatite), sau în cazul stimulării prostatei, directe (tuşeu rectal sau sex anal înainte de prelevarea probei de sânge pentru markerii tumorali) sau indirecte (mersul pe bicicletă, de exmeplu).

Putem avea însă şi valori fals normale (dacă luaţi tratament pentru prostată, de exemplu) – care sunt mult mai periculoase: puteşţi avea iluzia că totul este ok – când nu este!

Este important deci ca un medic să evalueze exact situaţia pentru a stabili dacă este sau nu posibilă (probabilă) existenţa unui cancer la prostată.

Mulţumesc pentru fiecare like & share: ajutaţi la informarea cât mai multor bărbaţi şi la prevenirea cancerului de prostată.