Cum afli dacă relaţia ta e relaţia perfectă

Relaţiile sunt cea mai frumoasă parte a vieţii. Şi prin relaţie mă refer la prietenie, sau iubire, sau relaţie de orice altă factură – orice formă de conexiune cu altă făptură umană este, în fond, o relaţie. Ca tot ce e omenesc, însă, şi persoanele implicate în relaţie sunt supuse schimbării. Şi, prin urmare, şi relaţiile se schimbă în timp. Ce face însă ca unele relaţii să dureze, iar altele să se atenueze şi să dispară în timp? Există relaţia perfectă? Cum recunoşti relaţia în care merită să investeşti?

1. Eşti tu, chiar tu

Cred în compromis, ca oricare altul. Dar niciodată nu trebuie să renunţi la a fi tu însuţi. Relaţia sănătoasă, relaţia perfectă, relaţia lomgevivă presupune că actorii implicaţi sunt ei înşişi, fără niciun efort. Sunt, pur şi simplu. Şi nu se tem de judecata celuilalt, de judecata celorlalţi, nu se tem de ridicol, nu simt nevoia să se schimbe – ci înfloresc pur şi simplu fiind ei înşişi.

Fiecare simte în felul lui falsitatea. De fiecare dată când simţi că joci un rol, întreabă-te „de ce”…

Nu merită niciodată să joci teatru, simte-te bine în pielea ta! Şi nu uita să îi acorzi şi celuilalt şansa să se simtă bine în pielea sa!

2. Bucură-te pentru celălalt!

Nu ai nevoie de orgoliu, nu ai nevoie de comparaţii. NU te raporta la celălalt, nu te compara cu celălalt, dacă doreşti să construieşti relaţia perfectă. „Dacă aş fi avut eu ce ai avut tu” este calea cea mai sigură spre consolidarea unui ego puternic – nu spre consolidarea unei relaţii. Bucură-te pentru reuşita celuilalt, ca şi cum ar fi a ta, proprie. Nu te comporta ca şi cum te-ai bucura când celălalt primeşte slujba la care ai visat tu toată viaţa: bucură-te efectiv, sincer, din toată inima, pentru reuşita celuilalt!

3. Există susţinere reciprocă

Există o valoare a empatiei în unele cazuri. Dar relaţia perfectă presupune mai mult decât să vă complaceţi, să vă plângeţi de milă, sau să beţi un pahar împreună. Ajută-l pe celălalt să se ridice când e la pământ – nu-l lăsa doar să se lamenteze! Ascultă-l pe celălalt, pune-te în locul lui, şi foloseşte-te de puterea ta pentru-i insufla putere: fii tu paiul de care se agaţă înecatul, oferă puterea şi încrederea şi calmul tău pentru a depăşi impasul! Schimbarea depinde de celălalt, e adevărat; dar TU trebuie să îi aduci aminte că are puterea să se schimbe în bine!

4. Bucură-te că există diferenţe!

Diferenţele dintre voi sunt bune! Între oricare doi oameni există similitudini şi diferenţe. Porneşte de la similitudini (interese comune etc) şi descoperă diferenţele! Acceptă-le, îmbrăţişează-le, şi foloseşte-te de diferenţe pentru a savura diversitatea: încearcă şi tu lucrurile care plac celuilalt – poate descoperi noi puncte comune. Sau, dacă nu, apreciază timpul petrecut de celălalt în urmărirea chestiilor care îi fac plăcere la fel de mult ca şi timpul de calitate petrecut împreună: este ceea ce defineşte pe celălalt, ceea ce aduce împlinire şi satisfacţie (vezi primul punct!).

CupluGuel

5. Trecutul e trecut!

E uşor să te bucuri retrăind momentele reuşite şi plăcute din trecut.

„Îţi aduci aminte ce frumos a fost când…”

„Dar tu ai făcut atunci aşa… eu de ce acum…”

Au existat greşeli în trecut? Posibil. Dar trecutul e trecut: morţii cu morţii, vii cu vii. Ai ales să ierţi, iartă: nu mai dezgropa trecutul.

Dar nu uita să construieşti momente frumoase acum: viaţa se întâmplă acum, în timp ce tu îţi faci planuri de viitor sau îţi povesteşti trecutul… Nu o irosi.

6. Renunţă la jocuri…

În special în relaţiile romantice, e plăcut să descoperi pe celălalt. De multe ori dai greş, dar face parte din joc. NU uita însă că, pe termen lung, cunoşti pe celălalt. Nu mai juca astfel de jocuri, iubeşte şi acceptă pe celălalt fără ca relaţia să rămână în continuare un joc de şah…

7. Relaţia perfectă e doar o faţetă

Relaţia este doar una dintre faţetele experienţei noastre ca om. Nu ele ne definesc, şi nu de relaţii depinde fericirea noastră. Relaţia perfectă nu este sursa fericirii: relaţia perfectă completează în mod armonios un om care este deja fericit. Pentru că trebuie să fii fericit tu cu tine însuţi, trebuie să fii capabil să te iubeşti pe tine însuţi pentru a putea fi fericit alături de altcineva, pentru a putea iubi cu adevărat pe altcineva. În relaţia perfectă, actorii implicaţi nu depind unul de celălalt, ci îşi menţin independenţa şi individualitatea.

8. Totul este trecător…

Şi este important ca amândoi să recunoască efemeritatea relaţiei, efemeritatea condiţiei umane. Când eşti conştient că totul se poate termina oricând, te bucuri de ceea ce ai, şi faci tot ce oţi pentru a explora toate ungherele cât mai curând, înainte de a se termina. Şi, nu te speria: fiinţa umană are suficiente cotloane şi nuanţe, nu vei epuiza niciodată ceea ce poţi căuta / găsi la celălalt…

Un comentariu la „Cum afli dacă relaţia ta e relaţia perfectă”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.